Like this:

Te indignezi, acuzi, te agiţi, strigi, ţipi, trânteşti, buşeşti, spargi, înjuri, te isterizezi, te crispezi şi plezneşti. Dar deja nu mai ai timp de reacţiei la cât de repede se întâmplă lucrurile în ţara asta. De la ultimul post cu experienţa din sistemul medical, când era evident că lucrurile se vor agrava (vezi cazul maternităţii de la Giuleşti sau al băiatului mort după o fractură la mână), am văzut că spirala în care am intrat nici nu-ţi mai lasă răgaz să reacţionezi. Deja aud de fiecare dată pe stradă răspunsuri de genul „aşa e în România“ nu ca pe o constatare, ci ca pe un soi de scuză pentru a justifica mersul lucrurilor.

Ce efect pervers! Suntem supuşi atâtor stimuli în ultima vreme, încât am ajuns la starea de saturaţie, de lehamite. E şi normal. Dacă vezi şi miroşi prea mult rahat pe lângă tine, mi se pare logic ca până la urmă să vomiţi. Iar a doua oară, poate nu-ţi dai seama, dar instinctual te uiţi tot mai puţin la ştiri şi dezbateri televizate şi schimbi canalul, apeşi butonul de la telecomandă şi până la urmă butonul de la creier. Asta înseamnă o nevoie instinctuală foarte puternică de a refuza să mai reacţionezi şi de a evada către un loc al tău pe care încă-l mai suporţi …cel puţin până pleci din ţară, …dacă poţi.

Nu lăsa moartea să te găsească stând!

ps pentru cunoscători, ca să nu mă înjure, clipul e montat din două salturi cu o cameră pe braţul stâng, care şi aşa mi-a schimbat aerodinamica corpului mai mult decât mă aşteptam.