Publicat de: afrindia | 11/07/2009

Anatomia nesimţirii – Lecţia 1

Am decis să scriu despre o serie de întâmplări păţite de mine sau de prieteni de-ai mei legate de nesimţirea românilor (sau a afrindienilor :D). Poate veţi spune că generalizez pe baza câtorva întâmplări, dar, în realitate, fiecare dintre noi trece prin ele, din păcate tot mai des în ultima vreme. Astăzi voi începe cu unitatea de bază: Celula nesimţirii.

Eram în Gara de Nord şi aşteptam un tren să fie tras la peron. Aveam vreo juma’ de oră de aşteptat aşa că am început să hoinăresc cu privirea prin stânga şi dreapta, în faţă, în spate şi chiar pe sus :). De altfel, aşteptarea în gară, în general, este o foarte bună ocazie de a vedea tot felul de obiceiuri orientale, într-un spaţiu care, prin natura lucrurilor, aduce laolaltă oameni diferiţi, din locuri diferite. Şi uite aşa stătea în faţa mea o fetiţă (nu părea să aibă mai mult de 4-5 ani), care mânca o îngheţată. O imagine mucalită desprinsă parcă dintr-un film alb-negru.
După ce a terminat-o, a aruncat ambalajul pe jos. Am auzit în urechi o melodie întreruptă ca şi cum ai pune mâna pe o placă de vinil pentru a-i opri rotirea. Dar nu asta era problema. Părinţii ei s-au uitat, dar n-au spus nimic, deşi un coş era la un metru distanţă. Pentru ei nu se întâmplase nimic.

Poate fac prea mult caz pentru un fâs, dar marea parte din nesimţirea pe care o vedem noi astăzi pe străzi, pe plajă, la pădure, cu mizerie lăsată pe jos, cu înjurături, cu scuipături, cu agresarea sonoră, cu sictirul primit din partea funcţionarilor şi a medicilor cărora nu le dai atenţii, cu şoferii de nici 18 ani dar cu maşini de la tăticu, care te oamoară sau te schilodesc pentru că nu s-au gândit la riscul de a apăsa acceleraţia în neştire, în fine, lista e mult prea lungă.
Tuturor acestora le lipseşte acea „urecheală“ din partea părinţilor când au „aruncat hârtia“ jos atunci când erau mici. Adică neinocularea acelui sentiment al ruşinii la momentul potrivit. Nu vi s-a întâmplat niciodată să faceţi ceva urât în public şi când vi s-a atras atenţia v-a fost ruşine. Ei, lipsa acelui sentiment e celula nesimţirii.

Astăzi însă, părinţii sunt copiii care au trăit în perioadele confuze de înainte şi după Revoluţie. Când au crescut, au fost ocupaţi fie cu afaceri, fie cu găsirea unei slujbe mereu incertă. N-au avut timp de „prostiile“ ăstea despre care îmi bat gura. Tu care citeşti asta îmi spui că greşesc căci tu ai primit bunul-simţ de la ai tăi. Da, dar uită-te în jur şi vei vedea că faci parte dintr-o minoritate.
Iar copiii brifcorului, ai prăjiturii Laura, ai gumelor cu surprize, ai primului concert al lui Michael Jackson în România au ajuns fie patronaşi care dau copiilor lor bani şi maşini puternice pentru ai lovi pe alţii ca într-un joc video, fie au ajuns să-şi rupă spatele pentru un şef-stăpân, iar când ajung acasă îşi bat nevasta şi plozii căci, de, viaţa e de rahat şi trebuie să se descarce şi ei. Şi în acest moment se trage acel glonţ la 20-30 de ani, care ne omoară peste alte două decenii.
Cu alte cuvinte, nu cred că mai devreme de alţi 20-30 de ani se va schimba ceva. Poate lucrurile se vor înrăutăţi şi mai mult.

Nu lăsa moartea să te găsească stând!


Răspunsuri

  1. RRomania creste, ce vrei? Devenim minoritate, si din pacate nu prea putem sa mai miscam nimic. Singura solutie e sa… ii lasam si sa ne caram in alte parti mai civilizate, sa nu mai aiba cine sa le „duca” gunoiul…
    Sa vedem atunci ce vor face…

    • „Vezi asta e cusurul tau” .Ai impresia ca daca te dai la o parte lucrurile se rezolva.Esta ca si cum cineva bate la usa casei tale si te da afara pt. ca el este mai nesimtit si tu cu prea mult bun simt pleci ca sa vezi ce face el.Ce o sa faca o sa faca praf ce ai cladit tu si el o sa se simta bine mersi. Sau mai rau iti ia copilul ca el are tupeu si tu de frica nu mai faci nimic.TI se pare normal??? MIE MI SE PARE PROSTIE !!!! sau LENE.Fiecare isi hotareste soarta prin activitatile si atitudinea pe care o are. Din cauza mentalitatilor celor ca tine sa ajuns aici. „Noi nu mai putem face nimic” Uiti ca nu exista decat o functie de presedinte al unei tari = o persoana.

  2. Atat de actual ca si pe vremea lui Caragiale, insa cred ca aceasta este si firea lucrurilor…mereu repetam greselile si aceeasi societate cu aceleasi moravori o gasim si azi si ieri si maine, numai ca sub alta forma.

    • Exact. Probabil că nu ne schimbăm pentru că nu vrem. Ce ironie…
      Intâi trebuie să ne luptăm pentru a vrea şi abia apoi pentru ne schimba moravurile.

  3. Am doua povesti scurte nu atat despre nesimtire – desi nerespectarea unor reguli de circulatie poate intra in categoria aceasta daca-i deranjeaza pe cei din jur – cat despre educatia primita in primii ani de viata. Eram intr-un oras de pe Valea Prahovei si nici nu am pornit bine de la semafor ca a trebuit sa oprim din nou deoarece un adult (probabil tatal) traversa strada la cativa metri de zebra, de mana cu un copil. Poate, ulterior, scoala sau exemplul altor persoane il vor face pe acel copil sa inteleaga ca, macar pentru siguranta lui daca nu din alte motive, e bine sa uite ce a invatat de la tata. O alta poveste o stiu de la o colega de serviciu care si-a adus pentru cateva zile la Bucuresti nepotul de patru ani, crescut la tara. Asteptau la semafor – colega mea, mama copilului si copilul – iar cand s-a facut rosu pentru masini, dar inca nu si verde pentru pietoni, mama a dat sa traverseze, iar copilul i-a atras atentia ca nu e voie, pentru ca e rosu. Copilul primise in familie o educatie teoretica (cel putin din acest punct de vedere) suficient de solida cat sa conteze mai mult decat exemplul mamei. Ceea ce e ok, desi nu stiu daca, inaintand in varsta, pentru el nu va cantari totusi mai mult ceea ce vede la propriu in jur.
    Dincolo de ce am invatat sau nu in familie in primii ani de viata, uneori mai mult decat asta, ne modeleaza insa si ce vedem in jur, si bunul simt parca nu prea mai are „cautare”. Poate peste 20-30 de ani se va schimba ceva, cum spui tu. Dar inclin sa cred ca nu tocmai in bine.

    • Bune observaţii. Tatăl ăla e un imbecil. Dacă ţi-e lene să mai faci câţiva paşi până la zebră, măcar să fii singur pentru că, în cazul unui accident, copilul nu are nicio vină.

      • Cred ca era acum vreo 10 ani in Herastrau cand am atras atentia unor parinti pt. o astfel de fapta si sau uitat cu zeflemeala la noi iar eu le-am raspuns pe limba lor dar si cu teorie.
        Sau ; ma duc, din prea mult bun simt, adica ma abat din traiectoria mea, sa spun unor oameni din statia de tramavai ca acesta nu circula pt ca ceva mai inainte sa intamplat ceva. Ia ghiciti cati mi-au multumit. Exact: niciunul.

  4. Şi cum suna limba aia a lor? 😀

  5. Raspuns la lectia1

    Nu am inteles la ce faci referire cand spui despre”copii care au trait in perioadele confuze de dinainte de revolutie” Daca te referi la parvenitii de dupa revolutie, astia sunt cei care inainte reprezentau prostimea si nesimtirea tinute in frau de vechiul regim (ala raul) dar care a dat pe dinafara cu regimul capitalist (asta bunul).Dupa cum vezi uite unde ne-a adus . Lupta pt. ciolan cu orice pret , calcand in picioare „printipii” oameni , chiar din fam. etc. Pana si batranii sau spurcat la bani. Uitati-va prin piete. Iar notiunea de rusine si pudoare sunt aproape pe cale de disparitie. In fine multe de spus putine de facut pt. a ne usura traiul fara a ceda.

    • Mă refer la faptul că acei copii (din a căror generaţie facem parte mulţi) au devenit în scurt timp părinţi cu muuuult înainte de a învăţa să fie părinţi (care a mai apucat să înveţe).


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: