Publicat de: afrindia | 23/08/2009

Auzi ecourile unei înfundături?

Cine nu-şi cunoaşte trecutul e condamnat să repete greşelile istoriei.
În urmă cu 65 de ani avea loc în această zi o întoarcere cu 180 de grade a istoriei pentru noi. Nu trebuie să fim toţi tobă de carte, dar nu strică să cunoaştem începutul situaţiei în care, din păcate, încă ne aflăm şi azi. Am trecut prin 45 de ani de comunism şi alţi 20 de ani de inerţie comunistă. Chiar dacă la nivel ideologic, economic şi constituţional experimentăm democraţia, la nivelul politicului aplicat şi al socialului cred că încă nu ne-am dezbărat de comunism. Obiceiurile vechi mor greu.
Şi uite aşa, pe 23 august 1944 am luat un tren al istoriei şi al pseudodezvoltării pe care şi azi ne chinuim să-l deturnăm. Unii spun că de vină ar fi americanii care n-au mai venit. Să fim serioşi! Cine ar fi început imediat după război un alt război doar pentru ca o ţară îndepărtată din estul Europei să aibă alegeri corecte, fără falsificarea de către comunişti? La ceva vreme, au încercat să facă ordine în Coreea şi Vietnam şi ştim cum s-au întors acasă. Deci nici nu se punea problema.

Teoretic, am avut soarta pecetluită încă de la Yalta sau poate chiar de la pactul semnat de miniştrii de externe german şi rus Ribbentrop şi Molotov. Dacă mergem şi mai departe pe firul cauzalităţii, putem ajunge la rănile adânci lăsate de primul război mondial în orgoliile sociale şi politice ale ţărilor înfrânte, care urmau de altfel să alimenteze propaganda celei de-a doua conflagraţii mondiale, şi tot aşa mai departe. De aceea cred că Neagu Djuvara are dreptate când spune că a existat de fapt un singur război mondial de aproape 70 de ani.

Dar trecutul nu mai poate fi schimbat. Ce s-a făcut rămâne bun făcut. Însă istoria e pentru a nu-i mai repeta greşelile.
După război, românii au sperat că viaţa îşi va relua cursul firesc, că oamenii vor reveni la o viaţă normală. A fost aşa doar în anumite aspecte. Nu aţi avut un sentiment similar după Revoluţie? Nu v-aţi gândit că viaţa îşi va relua cursul firesc, că din acel moment încolo va fi mai bine, că nu vor mai fi lipsuri? Că mai trecem printr-o generaţie de sacrificiu doar ca să le fie copiiilor mai bine? Oare de ce am avut acelaşi sentiment trăit ca cei de după război (păstrând bineînţeles proporţiile)? Doar pe vremea comunismului era mai bine, nu-i aşa? Sufletul socialului nu minte, orice ar zice raţionalul. Nostalgicii spun că era mai bine, că aveam aia şi ailaltă. Dar dacă noi am avut după Revoluţie acel sentiment de eliberare amestecat cu speranţă, înseamnă că eram într-o înfundătură.

Ei, dar acum unde am ajuns după alţi 20 de ani? Ce simţiţi? Eu cam tot în aceeaşi înfundătură mă simt pentru că văd şi aud vibraţiile şi ecourile trecutului. Iar pe lângă acest sentiment văd cum batem pasul pe loc. Ce să facem? Mai sacrificăm o generaţie? Pentru cine, pentru ce şi, mai ales, până când?

Nu lăsa moartea să te găsească stând!


Responses

  1. Wow! Ce frumos ai reusit dumneata sa exprimi in cuvinte o senzatie pe care o simteam fara a o fi verbalizat! Si inca in formulare relativ concisa! Felicitari! Foarte pertinenta analiza.

    • Mersi, Victor. Nu e o analiză cât mai degrabă o întrebare retorică pe care ne-o punem mulţi. Observ sentimentul de zădărnicie la tot mai mulţi.

      • Daca nici asta nu-i analiza…
        Sa nu facem greseala de a crede ca un studiu reprezinta o analiza doar daca este facut de experti care utilizeaza metode si mijloace si aparatura ultrastiintifice. TOT analiza este – si inca este MAI importanta pt cititorii blogului care fac parte din categoria publicului general, nespecialist – si „disecarea” aceasta a aspectelor sociologice ale problemelor economice si prezentarea lor intr-o forma inteligibila chiar si pt necunoscatorii ca mine care sunt lipsiti de cunostinte de specialitate dar au putin bun-simt si ceva logica.
        In aceasta lumina este cu atat mai meritoriu faptul ca ne sunt prezentate concluziile intr-o forma si intr-un limbaj comun care sunt accesibile cam tuturor cititorilor.

    • Ok, ok! M-ai convins. 😀

  2. P.S. Faptul ca prezentarea ne este facuta sub forma unui sir de intrebari retorice este irelevant pt aspectul prezentat de mine si se poate incadra mai degraba – din acest punt de vedere – in categoria optarii pt o anumita forma a stilului literar, ca si cand ar fi o figura de stil.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: