Publicat de: afrindia | 26/08/2009

Biciclete închiriate gratis în Kiseleff şi Bazilescu

Se pare că începem să ne „amsterdamdizăm“. Cel puţin aşa spun cei de la primaria sectorului unu, care au anunţat aseară că pun la dispoziţia oricui doreşte în parcurile Kiseleff şi Bazilescu biciclete gratis pentru două ore de pedalat. Nu trebuie decât să ai buletinul la tine şi să semnezi un contract de răspundere în caz de stricăciuni. 150 de biciclete sunt disponibile în trei modele, pentru copii, adolescenţi şi adulţi, de luni până vineri, de la 10:00 la 18:00, şi în week-end, de la 09:00 la 19:00. Timpul de închiriere este de două ore.
Sistemul de bike-sharing al programului „La Pedale“ este organizat de Asociaţia Green Revolution şi Primăria Sectorul 1. Am înţeles că în cadrul proiectului „Capitala creşte Verde“ din primăvară, asociaţia a mai distribuit gratuit 500 de biciclete noi pentru bucureşteni (proiectul „Treci pe verde cu bicicleta roşie“).

La cel din primăvară nu am fost şi, deci, nu ştiu mai nimic despre el. Dar la acesta nou am de gând să mă duc sâmbătă să văd o idee excelentă pusă în practică la noi :D. Aah, şi încă ceva. Nu le stricaţi, fraţilor, ca pe orice altceva apărut nou. Cum erau, de exemplu, scaunele tapiţate la vechile autobuze.

Nu lăsa moartea să te găsească stând!


Responses

  1. In sfarsit auzim si ceva de bine.
    Dar pe cat facem pariu ca nu va tine acest proiect mai mult de cateva saptamani?
    Sa nu uitam niciodata in ce tara traim si sa nu visam mai mult decat tine noaptea…

  2. Ce bine-ar fi daca ar baga si-n Herastrau, dar sa le poti lua de la un capat si sa le lasi la altul, si nu incepand de la ora 9, ci macar de la 7 daca nu de la 6… Mi-ar schimba si mie viata putin, in bine :)) – ca mi s-a luat rau de cele 25 minute de traversat parcu, zilnic, dus-intors 🙂

  3. Din pacate pe la noi ideile trebuiesc importate, si de altfel minunile nu tin mai mult de 3 (trei) zile.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: