Publicat de: afrindia | 24/09/2009

„Somnul“ funcţionarilor naşte monştri… pentru noi

Zielele acestea se văd efectele unui alt „somn“ al unor angajaţi ai statului. După mai mulţi ani de mediatizare a modului în care hipermarketurile fac legea în comerţul românesc, Ministerul Agriculturii şi Parlamentul şi-au revenit din constipaţie şi au legiferat Codul bunelor practici comerciale. Ei, dar ce s-a întâmplat? S-a trezit un monstru sau mai mulţi.
Hai să revedem firul evenimentelor. Cu circa 3-4 ani în urmă, începea un şir lung de mediatizare a practicilor hipermarketurilor faţă de producătorii români de legume, fructe, alimente. Taxe de raft, taxe de promovare a produselor, taxe de comercializare etc. Toate acestea au dus la ruinarea financiară a unor producători şi eliminarea altora în favoarea celor străini care pot aduce cantităţi foarte mari şi cu un grad foarte mic de alterare în timp. Dar, foarte important, fără gust. Pe de altă parte, li s-a impus să vândă mai scump la magazinele de cartier tocmai pentru a ni se părea că la hipermarket e mai ieftin. Şi uite aşa aflăm cu stupoare că un litru de lapte, de exemplu, pleacă de la producător cu 80 de bani şi până la raft se face 3-4 lei. Caşcavalul se dublează în preţ, iar preparatele din carne se scumpesc în medie cu 50-70%.

Cum de s-a ajuns aici, când toate ziarele şi televiziunile au tot scris despre asta? Consiliul Concurenţei a dormit sau a crezut că e suficient actul de prezenţă pentru că n-a făcut nimic. Era clar vorba de măsuri anticoncurenţiale, din moment ce au scos de pe piaţă multe magazine mici. În primăvară şi vară am asistat la ploconirea Ministerului Agriculturii în faţă marilor retaileri. „Hai, vă rog, rămâneţi la discuţii! Hai să facem în aşa fel încât să fie bine pentru cumpărători! Hai, vă rog, să stabilim Codul de bune practici!“.
Cam aşa sunau pentru mine discuţiile cu hipermarketiştii. Nu degeaba spun că, şi chiar de vin nemţii aici, tot ca românii se vor comporta pentru că dacă nişte putoare, fie ei inspectori, secretari de stat, directori de agenţii, miniştri, dracu’-lacu’, nu-şi fac treaba, atunci şi mama neamţului se face român.

Iar acum după ce s-a legiferat, în sfârşit, Codul, se răscoală hipermarketiştii şi ne şantajează că vor scumpi produsele dacă nu le lăsăm să-şi facă treaba cum vor ei şi că nu vor mai vinde produse româneşti. Vă daţi seama în ce hal de mizerie am ajuns dacă nişte afacerişti străini vin să dea cu pumnul în masă la noi acasă?
Îmi aduc aminte de ce îmi povestea un istoric. În 1714, a fost nevoie doar ca un capugiu turc să vină cu nişte soldaţi pentru ai lua pe Brâncoveneşti şi pentru a-i duce la moarte.
Păstrând proporţia exemplului, nu cumva ar vrea hipermarketistii să facă ei legea în comerţul nostru? Dacă se împute treaba, eu zic că un boicot ar trebui făcut. Să nu mai mergem la cumpărături la ei, iar dacă producătorii vând mai ieftin la magazinele de cartier poate ne ducem la acestea din urmă. Eu deja de foarte mult timp am renunţat să le mai cumpăr verdeaţa lor anemică, fructele şi legumele din ţări tot mai exotice. În ciuda efortului şi a timpului pierdut cu drumul şi pe la piaţă, prefer produsele mai gustoase de la ţărani.

Nu lăsa moartea să te găsească stând!


Răspunsuri

  1. Boicotul asta l-am propus si eu ieri pe un alt blog.
    Mi-aduc aminte ca acum vreo trei ani Berlusconi a gafat grav la adresa belgienilor si astia au refuzat sa mai cumpere pastele si bulioanele macaronarilor :). Asta atitudine civica!
    Cat despre piata, subscriu, ieri am capatat 6 oua de tzara si le-am savurat ca pe cea mai pretioasa delicatesa. Dar si aici am o selectie, caut pe cat posibil producatorii, tzaranii care aduc in piatza productia proprie, nu cea cumparata sub pret la ora 5, 6 dimineatza

    • Precupeţii, nu? Altă poveste, altă distracţie… 😆

  2. Eu in general, iau din magazinele mari ce gasesc mai ieftin decat in magazinasul meu de la parter, insa referitor la autoritati, sincer pt cum sunt tratati de stat si eu as dormi toata ziua. Mama mea este o astfel de autoritate(bine, in alt domeniu) si dupa 25 de ani de lucru pe luna august a luat salar 300 lei, iar colegul ei dupa 35 de ani de lucru pentru ca nu are studii superioare a luat 150 lei. Li s-a spus sa se multumeasca si cu astia ca luna viitoare poate nici pe aia nu-i mai iau. Tu ce ai face de banii astia?

    • Păi la 300 de lei nu cred că e directoare sau inspectoare. Aşa că vorbim de două lucruri diferite 😉

  3. ce precupeti ?…tzigani speculanti care dubleaza preturile producatorilor adevarati, pe care-i impiedica sa-si vanda marfa singuri, punand stapanire si monopolizand pietele cu sprijinul tacit al „patronilor” de pietze care abia se dau jos din mertzane din cauza burtzilor umflate, si a politiei comunitare care isi ia spaga zilnica. Vezi piata Progresul din capitala.

  4. Este inspector, iar colegul asistent inspector ca nu a facut facultatea ca si mama 😀

    • Inspector în ce domeniu?

  5. In ministerul sanatatii… 🙂

    • Îţi dai seama că nimeni nu te va crede că un inspector din MS ia 300 lei pe lună?Ori e vorba de o normă de câteva ore în plus faţă de serviciul de bază ori lipseşte o informaţie. Şi ce face mai exact, de curiozitate?

  6. Bine, nu acesta este salarul de baza, dar pe luna august ea a luat 300, iar colegul ei 150 lei…pur si simplu fara nici o explicatie…luna intreaga…si le-au spus ca luna viitoare poate nu ii vor lua nici pe aia ca nu mai sunt bani… Este inspector sanitar de stat

    • Păi, nu prea mai sunt bani la buget. O cunoştinţă de-a mea lucrează la CFR Marfă şi a primit juma’ de leafă şi aia cu întârziere. Treaba e nasoală rău. În fine…
      Eu nu îţi dau dreptate cu „referitor la autoritati, sincer pt cum sunt tratati de stat si eu as dormi toata ziua“. Ştiu la ce te referi, dar nu aşa se pune problema.
      Am refuzat să intru în învăţământ ştiind atât de salariile mici, cât şi de avantajele de bugetar. Şi am preferat „jungla“ privată. Dar să ştii că în perioada asta sunt şi mulţi angajaţi de la privat care primesc salariile cu ţârâita şi cu întârziere.

  7. Revenind la tema propusa de dl.Mihnea…
    Consider ca legea de care aduceti aminte este in realitate o cacealma care v-a ramane uitata ; si daca asta nu se va ‘ntampla atunci cu siguranta viitorul guvern va face o coafura acesteia asa cum doresc proprietarii supermarketurilor.
    Sau va imaginati ca s-a gandit cineva si la buzunarele noastre in sensul bun al cuvantului?
    Totul este camapanie electorala s’atat.
    Desigur ca incurajez ideea ca sa fie boicotate supermarketurile si hyper sau cum vor ei sa-si mai spuna; insa se pune intrebarea cine le-a dat nas ? Cine i-a cocotat acolo ca sa-si permita sa dea cu pumnu’ n masa ? Nu cumva domniile voastre si sprijinul politic ?
    Aduceti-va aminte ce a facut Basescu T. cand a devenit primar de Bucuresti. A distrus initiativa privata a cetateanului roman lasand astfel cale libera (fara concurenta ) comerciantilor straini.
    Pai ce va imaginati dragilor ca acesti straini au venit la noi sa faca acte de caritate ? ; au venit sa faca bani si daca se poate sa faca mai multi vor face mai multi calcand in picioare toate legile si toate piedicile. Ca doar in capitalism totul se rezolva cu bani, chiar daca dvs. nu veti mai exista ca fiinte umane.

  8. Sincer, nu ma intereseaza ca nu mai sunt bani la buget; eu ca si angajat mi-am facut treaba si mi-am respectat contractul. Tu ca si angajator (stat/privat) ai si tu niste obligatii pe care trebuie sa le respecti si nu ma intereseaza ca nu esti competent… dar astia suntem noi romanii mereu gasim scuze pentru ceea ce se intampla si inchidem ochii si asta nu este valabil numai la respectarea indatoririlor salariale, ci in absolut toate domeniile vietii.

    • Eu am stat la munca timp de 7 luni pe raboj pana cand situatia s-a ameliorat si am putut sa-mi iau inapoi toate salariile restante. Ce-am facut? Mi-am deschis propria afacere. In continuare lucrez la aceeasi firma dar in caz ca ar fi nevoie m-as putea retrage foarte rapid in firma mea. Daca asteptam tot timpul sa ne rezolve altcineva problemele s-ar putea sa ramanem cu asteptarea, in continuare nepregatiti pentru o situatie similara.

      Numai bine.

      • Bravo Vultur Cristian.
        Chiar daca incepi o afacere ” pe genunchi” atunci cand esti perseverent si pui un pic de efort vei constata cu surprindere ca incepe sa se invarta roata.
        Asta nu inteleg cei mai multi care nu se pot desprinde de un anumit sistem si-si gasesc tot felul de scuze sau motive pentru a nu demara ceva.
        La inceput poti sa pierzi daca ai ce, daca nu cu atat mai bine.

  9. de unde incepem ?
    cum facem in continuare cu boicotul ?

    • În mod concret, în circa două, hai să zicem trei luni, ar trebui să se vadă nişte efecte, bune sau rele. Producătorii români sunt primii care ar trebui să iasă în faţă şi să spună „Dom’le, ăştia (hipermarketiştii) nu dau doi bani pe noi şi pe Cod“. Şi atunci, da, ar trebui o mobilizare de a nu mai cumpăra de la ei. Dar şi producătorii trebuie să vândă mai ieftin la magazinele de cartier (adică să încalce una din condiţiile lanţurilor mari de magazine), căci altfel nimănui nu-i va conveni să cumpere mai scump doar ca să dea o lecţie.
      Cu mobilizarea populaţiei ar fi o problemă pentru că ea e împărţită, mai ales la oraşe, în cei care vor şi sunt în stare să susţină un boicot şi cei (destul de mulţi) care susţin doar declarativ, dar care sunt deja prinşi în spirala cumpărăturilor de la astfel de centre. Mă refer la cei care sunt prea ocupaţi pentru un boicot, cei pentru care banii nu contează, cei prea comozi şi alţii.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: