Publicat de: afrindia | 02/10/2009

Dar dacă ar fi război?

Hai să dăm mână cu mână, să vărsăm toţi împreună. Cam asta ar fi senzaţia când vezi că absolut întreaga pătură politică se gândeşte la tactici de şah pentru a păstra sau pentru a obţine ciolanul. Nu ar fi asta în sine o problemă pentru că politica, în ultimă instanţă, înseamnă să pui mâna pe putere. Dar acum ne aflăm într-o situaţie socială şi economică foarte dificilă. Aşa că în timp ce pâinea e pe terminate, circul are program prelungit. De vreo zece luni nu se discută decât despre ruperea Coaliţiei.

Pentru că nu e prima dată când trecem prin criză, de orice fel ar fi ea, propun o scurtă reamintire a momentelor critice din ultimii 100 şi ceva de ani în paralel cu guvernanţii vremurilor respective. Începem cu perioada Războiului de Independenţă întrucât erau deja cel puţin două provincii istorice unite. O perioadă în care erau atât imperiul otoman, cât şi cel ţarist suzerani asupra noastră (într-o anumită măsură), în care pătura politică internă ducea tot felul de tratative pentru obţinerea de la autonomie extinsă până la independenţă totală. Războiul, cu tot contextul regional, a presupus multe sacrificii, mai ales tărie de caracter din partea liderilor. Regele Carol I, premierul Ion C. Brătianu, ministrul de externe M. Kogălniceanu sunt doar câteva nume.

Trecem peste războaiele balcanice, pentru că acolo am fost un fel de „şefi“ şi, oricum, nu era criza noastră. Ajungem la Primul Război Mondial. A fost atunci o tensiune si o criză politică mult mai mare pentru că, în timp ce în primul caz toţi erau oarecum uniţi pentru un sop comun, aici era o dilemă. Regele vroia să intrăm în război alături de germani şi austrieci, avea chiar un document secret semnat anterior cu ei, în vreme ce cultura socio-politică avea înclinaţii spre Franţa. A fost un mediu foarte dificil, dar în niciun caz nu a fost o situaţie de rac, ştiucă şi broască. Ce s-a hotărât a rămas hotărât. Doi ani de neutralitate şi doi ani de război. Sigur, s-a încheiat la un moment dat un tratat păgubos pentru noi cu germanii, dar deja intrăm în detalii istorice.

În al doilea Război Mondial, deciziile nu s-au mai dovedit atât de inspirate, dar au fost la fel de ferme. Antonescu, ce-i drept păcălit de promisiunile şi de hărţile false arătate de nemţi, avea totuşi un caracter de om care merge până în pânzele albe. E adevărat că trebuie să ţinem cont şi de faptul că într-o dictatură deciziile sunt coordonate. Nu vorbim de întoarcerea armelor împotriva nemţilor în August ’44 pentru că atunci putem spune că pierdusem deja războiul.
În general, putem vorbi atât de decizii inspirate, cât şi de decizii proaste, dar toate suficient de ferme.

Dar cu actuala pătură politică, vă daţi seama ce dezastruos ar fi un război pentru noi? Ştiu, astăzi războiul modern e altfel, facem parte din NATO etc., dar un astfel de exerciţiu extrem de imaginaţie ne poate arăta negru pe alb ce fel de guvernanţi avem. Un ministru de interne revocat din interese electorale deşi, paradoxal, chiar se suprapune unei creşteri reale a infracţionalităţii, un ministru de finanţe care propune măsuri de criză înainte de a şti dacă sunt legale, un premier vasal preşedintelui, un „tunar“ economic numit chiar ministru al economiei şi, cireaşa de pe tort, un preşedinte maniac în ale diversiunilor şi manipulării.
Un război ar arăta ca un şir lung de mobilizări când la o graniţă, când la alta sau de tratate de pace semnate când cu duşmanii de ieri, când cu duşmanii de alaltăieri. Iar varianta împrumutului FMI ca „plasa de siguranţă“ ar suna ceva de genul:
„România nu a pierdut răboiul căci are încă teritoriul întreg“.
După două luni – „Nu sunt motive de îngrijorare pentru că nu am pierdut decât o regiune“.
După alte trei luni – „Situaţia nu este foarte gravă. Mai avem, totuşi, o regiune“.
După încă două luni – „Ne-am refugiat, ce-i drept, în ultimul judeţ rămas, dar de aici vom izbăvi cu măsuri de urgenţă.“
La o săptămână, Guvernul şi Parlamentul transmit românilor să stea liniştiţi sub ocupaţia străină pentru că singura Românie care contează a scăpat. E în exil.

Nu lăsa moartea să te găsească stând!


Responses

  1. foarte tare articolul, ideea unui revolutii este mai potrivita, decat a unui razboi, sa scapam de lichelile care nu fac decat sa-si stranga bani pe spinarea noastra, sa aducem oameni capabili care se gandesc si la binele nostru, al tarii, al viitorului nostru

    • Sper că nu ai înţeles că sunt în favoarea unui război pentru a face o schimbare. Doamne fereşte!

    • Buna idee! De unde sa-i „importam”?
      Da’ EI ar FI interesati sa fie „importati” la noi? Cu asa oameni AR FI dispusi sa lucreze? (Ca alti… de unde?)

  2. Dragoș, vezi că ai scris că Antonescu avea „un CARCATER de om” 🙂

    Și dacă vrei ca omul să nu înțeleagă că zici de război de ce te hazardezi în metafore din astea inutile?

    De fapt, ce e util la articolul ăsta? Ca să nu întreb ce e util la jurnalismul românesc, în general, că probabil te bag în ceață. 🙂

    • Unde e metafora? Eu credeam că mă exprim simplu, pe înţelesul tuturor 😉
      La ce e UTIL? Am spus de la început că nu vreau să formez opinii.
      Vreau doar să le placă ce scriu celor care vin aici. Într-o formă, sper eu, mai deosebită, căci de aruncat cu noroi şi vorbe de mahala poate oricine.
      (mersi de corectura ortografică, tastele astea 😆 )

      • Antonescu, ce-i drept păcălit de promisiunile şi de hărţile false arătate de nemţi, avea totuşi un caracter de om care merge până în pânzele albe.

        Nu tastele sunt de VINĂ.

        Antonescu, ce-i drept păcălit de promisiunile şi de hărţile false arătate de nemţi, avea totuşi caracterul unui om care merge până în pânzele albe.

    • Da’ la comentariul dumitale CE-i util?
      „OMUL” macar isi exprima frustrarile pe propriul sau blog, unde nimeni nu-i obligat nici macar sa intre, cu atat mai putin sa comenteze. Sper ca nici nu ti se defectase mausul, nici nu iti intepenise degetul, incat sa nu fi putut sa „iesi” inainte de a face asa comentarii PE BLOGUL OMULUI, la el acasa cum ar veni…

      • Mulţam, Victor ;), dar mie chiar îmi plac astfel de contre de idei (exclus vulgarităţile).

      • ” ‘Tales, s’ traiti!
        Scuze ca ma bagasem ca… La loc comanda: „unde nu-mi fierbe oala”! Sper ca nu…

      • 😆

    • Ce e util la raspunsul tau atunci? Ca daca ar fi sa intoarcem problema pe toate fetele, am ajunge la concluzia ca mai bine ne ducem sa jucam sah cu vecinu…

  3. La câte miliarde de EURO a ajuns România datoare?

    La cca. 74.

    Care este populatia activa a României şi activă pe teritoriul României?

    Cca. 8 milioane, din care 1,5 mil bugetari. Rămân 6,5 mil. de cetăţeni să trebuiască să producă în plus faţă de necesarul acoperirii deficitului bugetar curent încă 11384,00 EURO.
    Care este salariul minim?
    -705 Lei probabil în 2010
    Care este cursul la 01.10.2009
    -4,2495 Lei/€
    Care este salariul minim în € 165.90
    Stiind că
    -fiscalizarea consumului de resurse umane (utilizarea muncii salariate) prin diferite contributii CAS, Somaj, ITM este de cca.40%
    -cota TVA este 19%, adică o rată la cost de 15,97%
    Rezultă că, un salariat trebuie să producă PIB de minim
    2×165,90×1,4×1,1597
    adică 538.70 €/lună
    adică 6464.44 €/an
    Ceea ce inseamna ca PIB-ul României ar trebui să fie in viitor de minim: 271628656829974 €/an

    Care este PIB România pe
    2007 : 112101490222 € (la C/R din 31.12.2007)

    Deci, deşi cam prăpăstioasă, concluzia este că suntem în
    2(k)+t.

    Toţi, dar absolut toţi cei ce ne-au condus destinele în ultimii 20 de ani, de la o situaţie în care România nu avea datorii externe ci numai creanţe externe neîncasate în ’89, la o situaţie în care viitorul generaţiilor următoare s-a arvunit pentru citeva zeci ori dacă nu sute de ani.
    Cine este cel cîştigat din asta?

    • Cati ani aveti, daca nu va e cu suparare? Caci eu as zice asa: daca in ’89 nu erati nascut, astazi ar trebui sa lasati deoparte luarea de atitudine pe blog si sa intreprindeti o actiune concreta a.i. de la 74 de miliarde sa ajungem macar la 73.99. Apropo, problema actuala a Romaniei nu este datoria externa, ci deficitul bugetar. Mai toate tarile europene au datorii-mai mari sau mai mici. Din cate-mi aduc aminte, doar Norvegia este un creditor pentru restul tarilor. Apoi, daca in ’89 erati major, inseamna ca ar trebui sa va asumati vina pentru ca astazi suntem condusi de cine suntem condusi. Dvs. si jumatate din natiunea romana. Iar daca in ’89 aveati deja o varsta (nu cred-pentru ca vad ca stiti sa folositi pc-ul….)……..

      • Esti tare….
        Raţionamente GREŞITE!
        Nu eu sunt cauza!
        Suport şi eu EFECTELE emanaţilor revoluţiei, care au blocat circulaţia normală a valorilor tocmai pentru a-şi păstra sub altă formă sinecurile de gaşcă de din’nainte de ’89.
        Datoria externă este urmarea directă a dorinţei politice de acoperire a deficitului bugetar.
        Deficitul bugetar este consecinţa directă a exacerbării birocratismului de stat şi a consolidării pe acestă cale a sinecurilor de gaşcă politicianistă.
        Eu ca cetăţean nu am alte instrumente pentru a coborî deficitul bugetar ori datoria externă decât să-mi plătesc la timp obligaţiile fiscale şi să am grijă de sănătatea mea pentru a trăi cât mai mult cu putinţă activ, adică fără să intru în pensie de boală.

        Am fost o dată membru de partid şi atunci pentru a face ce alţii nu se încumetau să facă.
        Restul sunt lucruri strict personale şi ştiu că singur nu poţi înota ca să treci Pacificul.

  4. Eu cred ca simplifici foarte mult momentele istorice si personajele aferente, ca sa-ti iasa articolul. De fapt, de fiecare data lucrurile au fost mult mai complicate politic, iar situatia de acum e mai simpla decat pare.
    In ce priveste situatia militara: suntem in NATO, ceea ce este, dupa Marea Unire, cea mai mare realizare de politica externa a Romaniei. Si datorita chiorului de Basescu, alianta cu USA si implicit NATO este fara echivoc. Stiti, „licuriciul cel mare…”. Daca era dupa Ilici…
    In ce priveste „criza politica”: pai in sfarsit s-a ajuns la chestia pentru care am votat in 2004 – FARA PSD! Care-i problema? Credeti ca o sa mearga mai prost economia si tara daca gasca lui Hrebe o sa stea o vreme departe de cascaval si butoane?

    • Problema ar putea fi spre exemplu slaba sustinere parlamentara. Nu credeti?

  5. Suntem un popor blestemat. De fiecare data cand am avut in fruntea tari un om sau o generatie care a tinut cu acesta tara cu acest popor s-au gasit destui tradatori ca sa ii blameze si chair sa ii dea pe mina tradatorilor. Acest popor a avut tot timpul un fond bun iar oameni simpli au fost peste asteptarile celor care ia condus. Am sa va spun o simpla poveste in care omul simplu a facut minuni. In 1907 multi copii de tarani si au vazut parinti impuscati de armata condusa de generalul Averescu. In 1917 dupa zece ani acei copii luptau la Marasti sub comanda generalului Averescu. Acei copii din 1907 acum erau soldati sub comanda lui Averescu si istoria consemneaza eroismul lor, oameni simpli de la tara. Cam asta este diferenta intre poporul roman si cei care il conduc.

  6. stimate autor , nu pot sa accept sintagma,, presedinte maniac in ale diversiunii si manipularii,,.Cauta dumneata asii diversiunii si ai manipularii in tabara celor 322.Vad cu parere de rau ca arta acestora are fect asupra domnieitale.

    • Stimate Marcu Paul, rezervaţi-mi, vă rog, răspunsul pentru comentariul dvs. într-un editorial pe care îl pregătesc în perioada alegerilor prezidenţiale! (pentru fiecare candidat) 😉

  7. Mam spart de ras. De ce nu se da asa ceva la televizor in loc de tot vacanta mare?

  8. România este un stat plin de semidocti si mancuţi.

    Semidoctii nu cunosc sensul cuvintelor limbii române precum rromii de prin mahalalele Bucureştene şi mancuţii au scoarţa cerebrală lucie precum Dâmboviţa’n Bucureşti.

    România oricum nu e Bucureşti, deşi miticii şi-ar dori-o.

    • Nu e mancurt, cu „r“?

      • Corect MANCURŢII.

        «r» NU A FOST tastat.

    • Eu cred ca prima data NU STIAI sigur cum se scrie pentru ca „nu s-a tastat de doua ori R-ul”.

      • Mi-a fost tare foame!

  9. Interesant articolul. Nu cred ca e simplificator, ci concis. As fi si mai concis: Un neamt, Carol I, ne-a inventat tzara. Fiul lui, Ferdinand I, a facut-o ‘dodoloantza’. Fiul fiului, Carol II, deja romanizat, a inceput sa si-o cam puna… Nepotul, Mihai I, a scos din palarie 23 august, salvand Tzara, si IMI ESTE REGE si astazi.
    Pana n-o sa avem iarasi regi, o sa murim de gat cu ‘-esci’ (minus Emil, de care sunt mandru).
    In rest, Dumnezeu cu mila, la un popor atat de daruit intru har.
    Cu prietenie,
    Felix
    amalgammax

  10. In esenta, FEREASCA DUMNEZEU de un razboi, desi – din cate am auzit – al treilea razboi mondial ar dura doar cateva secunde, cel mult minute, si ar fi terminat inainte de a fi aflat noi ca a inceput, iar al patrulea razboi mondial s-ar duce din nou cu maciuca, purtand dorul arcului inca ne-reinventat.

  11. pentru tipul cu revolutia:si daca ai face revolutie si ai castiga…pe cine ai pune in locul lor?

  12. NU LASA MOARTEA SA TE GASEASCA MORT!

  13. Cred că cine spune
    SUNTEM UN POPOR «aşa şi aşa»
    se referă în primul rând la el însuşi!

    Cred că cine provoacă culpabilizare generală este un defetist care este frustrat de neîmplinirile sale.

    Întrebarea esenţială este:

    CE FACI TU CA SĂ NU MAI FIE AŞA!?
    Ştii măcar cum ar trebui să fie NORMAL!?
    Eşti implicat într-un fel în mişcările oficiale ori cele oculte pentru ca viaţa ta şi în special a urmaşilor tăi să fie NORMALĂ!?

    • Cine spune ca „SUNTEM UN POPOR «aşa şi aşa»” nu inseamna ca face o culpabilizare generala sau ca e neaparat frustrat. Ar insemna sa nu-si mai exprime nimeni aceste opinii. Dupa cum spui tu s-ar putea intelege ca si sociologii sunt frustrati pentru ca ei vorbesc mereu despre trasaturile generale ale unei societati de cele mai multe ori negative.

      • Ai si dumneata dreptate, Cataline (mai ales ca de regula aceste afirmatii reprezinta mai mult o rabufnire a „nadufului” nostru interior decat o consideratie cumpatata, calculata), dar nu este mai putin adevarat ca TOTUSI ar fi cazul sa reducem la minimum numarul cazurilor cand ne permitem sa facem asemenea afirmatii, cu excptia situatiei in care suntem pregatiti ca – intocmai ca sociologii pe care i-ai mentionat – sa „sprijinim” afirmatia cu cifre si/sau cu argumentatie logica.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: