Publicat de: afrindia | 09/10/2009

Ce ştii să faci?

Cu ceva timp în urmă, am auzit o reclamă la un post de radio care începea cu întrebarea: Ce ştii să faci?. Nici nu am mai apucat să dau atenţie produsului la care se făcea reclamă pentru că mi-a şi venit în minte îndemnul lui J. F. Kennedy: „…ask not what your country can do for you, ask what you can do for your country!“.
Cumpăna vremurilor din 1961 pentru americani era de alt tip decât cea în care ne aflăm noi, dar întrebarea este la fel de valabilă şi pentru noi acum.

Sunt sigur că aţi auzit de la mulţi afirmaţii gen „Eu nu mai dau doi bani pe ţara asta pentru că nici ea nu a făcut nimic pentru mine“. Dar ţara asta e formată de mulţi dintre astfel de oameni, care au, mai mult sau mai puţin, dreptate, care au încercat să intre în sistem în ideea de a-i da sens, de a face o schimbare, dar pe care indignarea, dezamăgirea, sentimentul de inutilitate, scârba i-au făcut să ajungă la concluzia asta. Alţii chiar au profitat de oportunităţile oferite de sistem şi tot nu au făcut nimic pentru ţară. Iar unii s-au luptat cu sistemul şi, într-un fel sau altul, au reuşit în viaţă, sunt mulţumiţi de poziţia lor (socială, financiară, familială, personală etc.). Chiar şi dintre aceştia din urmă sunt destui care preferă să se detaşeze de problemele sociale şi să nu se implice.

Şi atunci revin la întrebarea „Ce ştii să faci pentru a determina o schimbare, pentru a face diferenţa, pentru a determina sistemul să dea acei doi bani pe tine, pentru a-ţi fi mai bine în viitor ţie şi copiilor tăi?“. Apoi, în funcţie de răspunsuri, să ne întrebăm „Ce ar trebui să facem?“
Oare ar trebui să demonstrăm în stradă cu toţii, oare ar trebui să protestăm violent, oare ar trebui ca toţi să tragem în piept Statul şi să ne vedem doar de propriile interese? Sau poate n-ar mai trebui să facem absolut nimic. Să paralizăm la propriu toată ţara. Ştiu, e imposibilă o astfel de acţiune coordonată, ce ar duce la îngheţarea oricărei activităţi, fie că vorbim de transport, presă, curent electric, telefonie, apă curentă, învăţământ etc.
Să înfiinţăm o organizaţie, un partid, un club de salvare naţională? Au mai făcut-o alţii şi tot degeaba. Vă mai aduceţi aminte de eşecul Convenţiei Democrate, al Alianţei DA, de partidele gen ApR (Alianţa pentru România) sau PUR (Partidul Umanist Român) pornite ca partide reformatoare, dar care au sfârşit în a fi absorbite sau transformate în acelaşi tip de partide ca cele deja existente.
Alte organizaţii apolitice ce reprezintă eroii Revoluţiei, studenţii, intelectualii, muncitorii (să nu uităm de sindicate) etc. tot nu au reuşit să provoace mari schimbări în structura sistemului pentru că fie au ţipat la pereţi, fie s-au împrietenit cu acei pereţi din interese personale. Şi uite aşa începi să devii încet şi sigur sceptic faţă de orice încercare de schimbare şi îţi dai seama (cel puţin cei care îşi dau măcar seama) că întrebarea „Ce ştii să faci?“ îşi păstrează valoarea doar la nivel individual.

Şi ca să termin povestea, imediat după ce am auzit întrebarea de la reclama radio mi-am răspuns în minte fără să ezit: „Ştiu să apreciez ocazia de a învăţa şi de a cunoaşte“. Cu alte cuvinte, dacă ne este aproape imposibil să provocăm o schimbare la nivel de masă, atunci să balansăm prin posibilitatea de a evolua personal (fie că vorbim de internet, cărţi, documentare, artă, muzica de calitate ş.a.m.d.).
Ask not what your country can do for you, ask what you can do for yourself!

Nu lăsa moartea să te găsească stând!


Responses

  1. imi place articolul, bine spus ca trebuie sa profitam de fiecare ocazia de a invata si de a ne dezvolta noi insine, decat sa asteptam,…sau sa avem asteptari .. de la cine? nu avem parte zilnic decat de dezamagiri

  2. da, cu postarea aceasta ai pus „punctul pe i”.tara, sistemul mai bine zis, mi-a oferit posibilitatea de a invata, fara bani, la scolile si cu profesorii la care am visat. e un citat al maicii tereza, care-mi place nespus si care-mi ghideaza actiunile „in viata nu putem face lucruri marete, putem face doar lucruri mici cu toata dragostea”; manifestarile nu sunt la nivel macro,dar am certitudinea ca nu afecteaza negativ relatia cu natura, institutiile statului si membrii comunitatii. „Ştiu să apreciez ocazia de a învăţa şi de a cunoaşte“ si as adauga aici si bucuria de a impartasi din cunoasterea mea celorlalti. e posibil sa nu reusesc sa ma ridic eu pana acolo de unde as putea „rasturna” lumea, dar cei ce adauga experientelor lor si cunoasterea mea au sanse mai mari sa o faca. ca forma de exprimare si punere in practica a ideilor exista o multitudine de organizatii si pana de curand, credeam ca trebuie sa infiintez una a mea ( cu totii avem idei de gen).in chip fericit, m-am alaturat timid catorva actiuni dedicate copiilor, fara posibilitati si am aflat oameni discreti si daruiti sa aduca cunoastere in ochii lor.

    • Da, asta e de lăudat.

  3. Felicitari pentru articol…..dar ne-au trebuit 20 de ani sa realizam aceasta stare de fapt. De aceea suntem codusi,de cine suntem condusi.. „nu dam 2 bani pe mai nimic din viata politica”.., am ajuns prea repede la concluzia ca nu se merita!..toti sunt la fel „o apa si-un pamant”!…..Pacat, pentru ca se alege praful de tot ceea ce inseamna spirit romanesc…

    • Şi da şi nu. Dacă de politicieni zici că sunt toţi o apă şi-un pământ, cu praful ales de spiritul românesc treaba e mai complexă. Eu zic să nu amestecăm borcanele 😉
      Politicienii au acelaşi scop: ciolanul. Societatea, în schimb, are bube diferite: nesimţirea, ipocrizia, oportunismul, prostia, lenea, parazitarea, iar printre acestea ne mai „împiedicăm“ tot mai rar de bun-simţ, onestitate.

  4. viata e o lupta,deci te lupta cu dragoste si dor de ea.

  5. Eu am invatat o vorba foarte desteapta dupa care am inceput sa-mi ghidez viata de o buna bucata de vreme si e minunat : „Nimic nu e intamplator!”. Incercati si voi. Nici faptul ca ne-am nascut aici, nici faptul ca inca traim aici, nici constientizarea celor de mai sus si nici chiar faptul ca toate astea se intampla acum , contemporan cu noi nu este intamplator. Unica solutie este sa nu ne mai plangem si fiecare sa crestem macar cu cate o fiinta dupa noi. O pilda venita de catre biserica zice ca atunci cand ajungem la Poarta Raiului, Dumnezeu ne va deschide usa cu siguranta, dar ne va intreba cu cine am ajuns acolo. Daca vom spune ca am ajuns singuri nu ne va da drumul…Macar un suflet trebuie sa-l ajuti sa ajunga in acea directie (vorbesc despre ideea de Rai si de tot ce este „relativ” bun).


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: