Publicat de: afrindia | 27/10/2009

Anatomia nesimţirii – Lecţia 4, cel mai „extraterestru“ cuvânt din DEX

Avem în Dicţionarul Explicativ un cuvânt tare ciudat. Indică exact ceea ce ne lipseşte foarte mult şi de care avem mare nevoie pentru a construi ceva între graniţele acestea. Dar numai pronunţia lui îmi dă sentimentul că vorbesc o limbă străină şi că pe oricine mă aude îl pufneşte râsul. Este vorba de responsabilitate.
Aceasta este o componentă foarte complexă a caracterului unui om, chiar mai complexă decât bunul-simţ. Iar de asta îţi poţi da seama printr-un exerciţiu simplu. Nu ţi s-a întâmplat să spui despre cineva capabil că „domn’le, e cam nesimţit, dar atunci când are o treabă de făcut poţi avea bază în el“ sau alte exemple similare? De aceea, până la urmă, apreciem mai mult astfel de oameni. Bunele maniere se mai pot învăţa, se mai pot cizela pe parcurs, dar responsabilitatea e ceva ce se învaţă până la o anumită vârstă, se învaţă greu şi se fixează apoi în ADN-ul caracterului. Spun că responsabilitatea e mai complexă pentru că arată că te gândeşti, că îţi pasă de urmările acţiunilor sau a pasivităţii tale, ceea ce înseamnă un pas în plus în evoluţia omului.
Un portar de la o fabrică, de exemplu, dacă adoarme şi-l calcă hoţii nu înseamnă că e neapărat iresponsabil, ci mai degrabă idiot pentru că patronul îi va reţine paguba din salariu. Dar un şofer de maxi-taxi atent la numărat banii pe bilete deşi tocmai traversează o linie ferată e doar un exemplu al incapacităţii unora de a înţelege cât de importante pot fi acţiunile lor asupra vieţii altora. Aceeaşi situaţie şi cu medicii şi asistentele care trec cu lejeritate peste anumite controale ca mai apoi să aibă surpriza că o meningită a fost confundată cu o răceală şi multe alte exemple.

De ce ne-a devenit atât de străin acest concept? În perioada comunistă, colectivizarea activităţilor societăţii şi a modului de gândire a dus în timp la ştergerea sentimentului de responsabilitate individuală, căreia i-a luat locul responsabilitatea colectivă. Timpul trecea, leafa mergea, somnul în schimbul de noapte era o virtute, pacientul mai putea aştepta, munca se găsea cineva s-o facă până la urmă, totul pentru că oamenii s-au învăţat că treaba merge şi aşa, iar dacă apăreau probleme o rezolvau ei cumva. Şi din acest punct de vedere, comunismul ne-a degradat şi ne-a lăsat cu o personalitate ciungă.
Paradoxal, cuvântul responsabilitate era una din piesele de rezistenţă ale limbii de lemn: „Trebuie să acţionăm cu responsabilitate, cu simţ de răspundere în construirea socialismului; capitalismul e plin de elemente iresponsabile care încearcă vigilenţa socialismului;“ sau chiar din limbajul preşedintelui de după Revoluţie: „Avem în Piaţa Universităţii elemente fasciste de o profundă iresponsabilitate“. Sunt sigur că vă e cunoscută toată retorica.
Ei, şi uite aşa s-au adunat lucrurile şi ne-au repugnat până la saturaţie. „Ce responsabilitate, domn’le? Mai lasă-mă cu responsabilitatea matale şi lasă-mă să-mi trăiesc viaţa că de aia e democraţie!“ Iar el îşi vede mai departe de marfa expirată pe care o vinde în continuare clienţilor neştiutori, alţii continuă să dea ţepe pe spatele celor care îşi pun poate la bătaie economiile de-o viaţă şi tot aşa mai departe.

Pătura politică este copia fidelă a poporului. De fapt, ea poate e chiar esenţa. Ascultăm promisiuni imbecile (căci iresponsabile sună ciudat 😉 ) despre măriri de pensii şi salarii în schimbul voturilor. Au votat anul trecut mărirea salariilor profesorilor cu 50% deşi ştiau foarte bine că n-au de unde da.
Se acuză între ei ca în curtea şcolii pentru criza politică, în vreme ce ţara arde. Nu dau doi bani pe modernizarea ţării, pe reformarea aparatului public, pe responsabilizarea celor din posturile de conducere, din poziţiile-cheie ale justiţiei, ale ministerelor, ale agenţiilor de stat, ale inspectoratelor. Vorbim deja de lucruri extraterestre.
Ne vând promisiuni expirate fără se le pese că facem toxiinfecţii la demnitate, ne vând programe politice alterate pentru că mulţi dintre noi nu mai putem mirosi impostura, dacă am putut vreodată, şi ne toarnă cuvinte mucede în urechi până ne vor putrezi timpanele. Nu cumva, pe bună dreptate şi conform logicii elementare, noi suntem de fapt necrofagi, din moment ce ni se oferă numai stârvuri?

Nu lăsa moartea să te găsească stând!


Răspunsuri

  1. „În perioada comunistă, colectivizarea activităţilor societăţii şi a modului de gândire a dus în timp la ştergerea sentimentului de responsabilitate individuală, căreia i-a luat locul responsabilitatea colectivă.” – imi pare rau, dar nu numai ca nu sunt e acord cu aceata afirmatie, dar mi se pare total gresita; nu de atunci/acolo, ni se trage, ci de la ceea ce a urmat dupa…..am 55 de ani, si culmea, simt acut cum sentimentul de responsabilitate, cu care am crescut si am ‘iesit’ din perioada comunista, primeste pumni in fata si suturi in fund din ce in ce mai des in ultimii 20 de ani; chiar daca unele premize erau false, ‘responsabilitatea’ se invata pe atunci si acasa, si la scoala, pentru ca, pentru omul obisnuit, ca sa nu spun de rand, a fi responsabil era totusi, singurul mod de a trai (cu exceptiile de rigoare, mult mai putine atunci, fata de acum….). Ar fi multe de zis, dar cred ca ar fi in mare masura intelese gresit, asa incat, ma opresc aici.

    • Da, corect, învăţam responsabilitatea acasă şi la şcoală (câţi şi asimilau e discutabil), dar când se intra în clasa muncitoare mulţi lăsau responsabilitatea deoparte pentru a supravieţui în sistem.
      Iar apoi ai punctat exact ce vroiam să zic „simt acut cum sentimentul de responsabilitate, cu care am crescut si am ‘iesit’ din perioada comunista, primeste pumni in fata si suturi in fund din ce in ce mai des in ultimii 20 de ani“
      Cu alte cuvinte, pumnii sunt de la ăia care au zis şi încă spun „Ce responsabilitate, domn’le? Mai lasă-mă cu responsabilitatea matale şi lasă-mă să-mi trăiesc viaţa că de aia e democraţie!“

  2. incadrarea cuvantului este eronata. daca originea lui ar fi extraterestra inseamna ca nu l-am cunoscut. cred mai degraba in originea lui arhaica si in fuga in exil. poate nu a trait niciodata in glorie, dar a avut si momente in care a fost pe val. chiar daca uneori suntem „stigmatizati” pentru mostenire si apartenenta, inca mai cred ca e port bonheur pentru invingatori 🙂 o fi acum totul gri dar o sa vina si ziua cind o sa aruncam cu varful maturii toate sintagmele ce i-au furat identitatea: „las-o ba, ca merge asa”, „de ce sa te legi la cap daca nu te doare”, „munca nu a omorat pe nimeni, dar de ce sa risti, „mie ce-mi iese”, „fuga de responsabilitate- sport national la romani”, ” arta ascunderii gunoiului sub pres” s.a.

  3. Hm, incerc sa fiu constructiv si sa nu intru in „hora invinuirilor” pentru inresponsabilitatea nationala.

    Eu incerc sa construiec o hora de responsabili sau sa ma alatur celor care deja o fac.

    Cred ca si voi puteti face acest lucru decat sa va pierdeti energia si timpul cautand doar nodurile din papura !

    Fiti mai atenti la oamenii pozitivi din jurul vostru, ei exista !

    • Ştiu că sunt, dar sunt foarte puţini. De aceea nici nu am spus iresponsabilitate naţională. Ar fi incorect şi fals. Dar îmi place să fiu onest şi să recunosc că sunt mulţi care preferă răul altora pentru binele lor. Şi, statistic, ai multe şanse să te loveşti de iei.

  4. Afrindia, ceea ce spui tu nu cred ca ii este nimanui strain/extraterestru, iar critica nu a ajutat nimanui !

    Mi-ar fi placut sa vad pe blogul tau mai mult articole cu idei, propuneri interesante, solutii pentru diverse situatii/subiecte care le abordezi.

    Te provoc la un astfel de articol, ce zici ?

    • Accept cu simţ de răspundere 😛

  5. Pai, altfel cum ?! :))

    Super, abia astept !


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: