Publicat de: afrindia | 16/11/2009

Oaia votează cu Traian Geoană

Vineri, un reporter l-a întrebat pe un sătean din Voineşti, judeţul Dâmboviţa, imediat după un spectacol electoral, cu cine votează. Acesta i-a spus că îl votează pe Traian Geoană. Prima dată am râs de confuzia ţăranului, dar apoi mi-am dat seama că râdeam degeaba. Omul avea dreptate în felul lui. Purta un impermeabil roşu cu sigla PSD şi un fular şi un fes portocaliu cu însemnul PD-L. Probabil că o ţinuse dintr-o demonstraţie electorală într-alta, pentru că la fiecare s-a dat câte ceva.
Chiar ieri am rămas uimit de cum se mai pot bate oamenii pentru a prinde o sacoşă electorală. Sacoşe, steguleţe, prosoape, eşarfe, fesuri, cât de săraci trebuie să credem că sunt oamenii pentru a mai justifica bătaia pentru pacheţelele electorale, de multe ori nesemnificative? Cred că până la urmă tot despre un comportament de turmă e vorba.

Aţi văzut vreodată cât de uşor este să manevrezi o turmă de oi cu ajutorul unui singur câine? Acestea se reped imediat în direcţia opusă urmând talanga sau grămada de mioare. Dacă nu le păstoreşti, le poţi găsi la mama naibii, după cum găsesc şi ele iarbă.

O scurtă privire spre pădurea de banner-e şi afişe electorale din oraş e suficientă pentru a-ţi da seama ce fel de „păstori“ avem, dar şi ceea ce cred ei despre noi. Intenţia mesajelor electorale este, de cele mai multe ori, de zăpăcire, de inducere în eroare, de dezinformare. Băsescu ne face să credem că îi pedepseşte pe parlamentarii mulţi, puturoşi, cu prea multe drepturi băneşti şi absenţi în Parlament, fără a ne spune dacă există avantaje pentru sistemul legiuitor actual. Onţanu (exclus între timp din PSD) pune un banner roşu în sectorul 2 în care spune că îl susţine pe Băsescu. Apoi vine PSD şi profită de culoarea de la Onţanu şi plasează alături tot un banner roşu cu Geoană, ca să ducă în eroare privirile, cum că Onţanu îl susţine, de fapt, pe Geoană.
PSD a pus afişe negre cu scris alb: Trăiţi bine? O întrebare ironică, cu aluzie la sloganul Alianţei DA din 2004. Apoi a venit PD-L şi a lipit la baza afişelor câte o bandă roşie cu sigla PSD şi: Noi nu. Furam mai bine până-n 2004!

Să mai pomenesc de filmuleţele de pe Youtube cu parodierea lui Badea, Gâdea şi Stan şi de site-ul clonat al lui Băsescu?
Eu nu vorbesc de moralitate. Şi mie îmi place să le văd şi să behărâdem. Dar dup-aia?

Asta ca să vedem că din acest punct de vedere nu am evoluat absolut deloc. Poate am involuat. Şi în 2008 la Locale a fost la fel. Ba în 2007, la referendumul pentru demiterea preşedintelui, s-a ajuns la accese porcoase. Afişe cu Băsescu cu mâinile la gură în sensul că nu-şi va ţine gura şi afişe de la PSD şi PNL în care eram îndemnaţi să ne dăm drumul şi să spunem DA (adică da pentru demitere).
Şi în 2004 s-a speculat puterea mesajelor subliminale. La Antena 1 a fost difuzat un promo în care eram întrebaţi ce preşedinte alegem, iar pe ecran rula imaginea lui Adrian Năstase, urmată de cea a lui Trăian Băsescu şi apoi de conturul unui om (chipurile câştigătorul dintre cei doi candidaţi), contur care se potrivea perfect cu cel al pozei lui Năstase.

Şi atunci, ca şi acum, am văzut întrebarea unui reporter pentru un cetăţean privind alegerea la vot, iar acesta a răspuns cu cea mai mare sinceritate: Votez cu Traian Năstase.
Şi avea dreptate 😉

Nu lăsa moartea să te găsească stând!


Responses

  1. e si asta o forma de penalizare. anularea votului. si cum anul acesta merg si nehotaratii care, asa cum spun sondajele, au oaresce intentii pentru amaryllis sa ne tot vedem in turul doi cu „vorbe grele” ; deh, e specialitatea marinarului lovitura sub centura. sau se hotaraste si ramana la sediul de campanie, cu pedagoga, ca mai are de citit cateva pagini la „levantul” lui cartarescu 🙂

    • CTP puncta bine, apropo de “Levantul” lui Cărtărescu, cum că un intelectual veritabil reciteşte, într-adevăr, multe dintre cărţi. Dar referitor la Băsescu era ironic 😉 Preşedintele a uitat că a mai dat acest răspuns şi în 2004.

  2. CTP e malitios. in 2004 il rugase autorul sa faca o recenzie cartii 😉 ai grija ca azi metroul e neprietenos. poate si maine 😀

    • Da, am mers pe jos la muncă pe o distanţă de câteva staţii de metrou şi am întrecut vreo cinci autobuze. 😉

  3. bun si asa


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: