Publicat de: afrindia | 22/07/2009

Povestea ţânţarilor

Am stat şi m-am gândit bine dacă să intru în corul celor care susţin măsura Ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, împotriva Universităţii Spiru Haret sau al celor care o huiduie. Până la urmă am zis că voi vorbi într-un alt post despre educaţie.
Ei, dar ce face Geoană? O trage de urechi pe Abramburica, cea care după tot felul de reforme ameţite în Educaţie a avut, în sfârşit, curajul să dezlege calul de la gard, pentru că nu s-a sfătuit cu partidul să vadă dacă aduce sau nu voturi. Şi când au văzut că peste 100.000 de voturi plus familiile acestora încep să se scurgă, au zis „săracii copii, cum le puteţi face aşa ceva după atâţia ani de trudă şi stres?“, când de fapt ei nu dau doi bani pe aceşti copii. Ei nu sunt decât carne electorală. Toţi suntem carne electorală băgată la alimentara Afrindia. Mi-e greaţă. De aceea cred că alegerile electorale nu fac decât să schimbe nişte ţânţari cu alţii.
În loc să vorbesc despre cum vor face Vanghelie şi baronii locali „lumină“ într-o problemă legată de învăţământ, mai bine vă spun o poveste de-a buncii mele după un fapt real.

Undeva prin zona Galaţi – Brăila, înainte de cel de-al doilea război mondial, într-un sat a fost prins un hoţ de către săteni. Aceştia au vrut să-l omoare în bătaie, dar un bătrân de-al satului a zis că mai bine îl leagă de un copac din zona mlaştinilor din apropierea satului şi, dacă scapă cu viaţă după sângele pierdut în urma pişcăturilor ţânţarilor, atunci poate fi lăsat liber. Zis şi făcut, ca în poveştile lui Creangă :D.
Seara, în timp ce se întorcea acasă, un pescar l-a văzut pe hoţ legat de copac şi acoperit de o puzderie de ţânţari. Hoţul stătea nemişcat.
– Ia uite, săracul, e mâncat de ţanţari şi nici măcar nu-i poate goni. Ia să te scap eu de ei.
– Nu, nu! Lasă-i aşa!
– Cum aşa, eşti nebun?
– Păi acum se odihnesc. Dacă tu îi goneşti, vor veni alţii flămânzi.

Nu lăsa moartea să te găsească stând!


Răspunsuri

  1. Iarasi aceeasi limitare in gandire privind voturile castigate/pierdute. Ok, poate pierd voturile celor 100000 de „studenti” dar nu le castiga in schimb pe ale celor un milion de absolventi de scoli serioase?
    Pentru ca o universitate din asta care scoate prosti pe banda rulanta afecteaza credibilitatea intregului invatamant romanesc!

    • Într-adevăr, deşi credibilitatea care mai există acum vine din inerţia trecutului. Iar viteza de reformare mică şi masa, totuşi, mare din trecut (plus vârfurile olimpicilor de azi) mai dau o inerţie cât de cât.
      Curăţarea acestei probleme e chiar în interesul celor de la USH pentru că înseamnă o pată ştearsă de pe cei care au învăţat bine la Spiru Haret. Am pe cineva din familie în situaţia asta şi nu i-ar conveni ca, din motive politice, să se bage mizeria sub covor, cu riscul rămânerii în viitor a unei umbre de îndoială asupra diplomei.

    • Catelu… Daca ai curaj sa-ti dai numele adevarat poate o punem de un proces, ce zici? Mai usor cu „caracterizarile” la adresa studentilor de la Spiru. Nu de alta, dar te dai de gol cat de „frumos” ai fost tu educat de „marele” invatamant romanesc de care vorbesti. Ca sa nu mai vorbesc ca nu stiu (in caz ca ai facut) cum de ai intrat la o facultate, cu o gandire atat de limitata. Cei 7 ani de acasa i-ai petrecut in fata curtii mancand seminte si ascultand manele? Intrebam…

    • Nu ar pierde „doar” voturile celor 100.000 de studenti actuali, ci si pe ale absolventilor de pana acum, precum si ale „pretendentilor” la un loc in viitorul apropiat; si toti astia n-ar fi singurii, ca mai sunt si familiile (mai ales ca pt f multi e necesar si un „sponsor” pt a face fata cheltuielilor legate de studii – nu numai taxei de scolarizare, ci si procurarii de carti de specialitate , rechizite, etc; asta pt cei cu domiciliul in Buc, ca daca mai iei in calcul si chiria – cu „cheltuielile de bloc” aferente – plus costul drumurilor acasa, plus mancarea, plus…).
      Iar „in schimb” CUM o sa castige „absolventii de scoli serioase”? Si inca „un milion”!?! Pe unii ii au deja de partea lor; pe altii nu-i obtin ca-‘s deja de partea altora; asa-zisii „nehotarati” in mare majoritate sunt de fapt scarbiti de (bip) asta de politica si nici nu se gandesc sa mai mearga la vot (indiferent daca pana acum au fost sau nu). Si pe de alta parte – cum sa mergi sa votezi cu „astia”? Nu vedeti ca despre EI, cei prea-curati, sunt mai multe dezvaluiri decat despre „ailalti” dinainte? (Asta nu inseamna neaparat ca „astia”-‘s mai murdari decat „aia”, ci doar ca „astia”-‘s prinsi mai des. Oare de ce? De prea multa minte? Le-‘or fi lipsind cei 15.000 de specialisti ai „alora”?)
      Pe de alta parte – „credibilitatea invatamantului romanesc”? Cu profesori ASA platiti? Pe asa leafa ati lucra VOI bine, temeinic si cu tragere de inima? Iar daca va trebuie vreo dovada – uite cum nu mai fac fata sectiile noastre consulare valului de occidentali care navalesc cu-mic-cu-mare sa studieze la noi. Si ati observat ca nici un „potentat” nu-si mai trimite copilul la studii in strainatate?

  2. Mai sa fie .
    S-a facut un studiu care sa demonstreze negru pe alb ca studentii de la stat de ASTAZI sunt inegalabili in comparatie cu cei de la privat ?

    In opinia mea si la stat si la privat cei carevor sa invete invata .
    In restul se descurca si trece precum gisca prin apa prin invatamantul romanesc si se multumesc ca au o patalama la mana.

    • Scuze , doream sa scriu „si trec precum gisca prin apa”.

  3. Dar cei 100.000 aflati în situatia asta cu diplomele, sigur ar fi votat toti cu PSD? Si atunci, de unde ideea ca PSD-ul ar pierde 100.000 de voturi?!

    • corect! bine ai zis… 🙂

  4. Abramburica nu e ministra de saptamana trecuta,asa ca nu inteleg cum numai acuma a „avut curajul sa ia taurul de coarne” .
    Da’din ianuarie pana acuma ce a oprit-o?Spaga se da si la universitatile de stat ca si la cele private.Toate lucrarile de licenta care se vand pe net oare cui folosesc ca din cate am inteles celor de la USH nu le trebuie ca ei dau examen.Problema e cu tot sistemul de invatamant romanesc indiferent de forma si ,da trebuie luat „taurul de coarne”dar nu doar cu cei de la privat.Eee,sunt multe de povestit…

    • Şi multe de curăţat… 🙂

  5. Dar pâna cei de pâna în ianuarie, ce i-a oprit? Un anumit fel de „retea de colegi”, unii cu ochii de o anumita culoare? Interesele banesti imense? Rezistenta (tacita sau nu chiar asa de tacita) a altor universitati private? Sau chair din partea învatamântului de stat, ca nici el nu e chiar fata mare 😉
    Miha si afrindia au dreptate: eee, sunt multe de povestit… si multe de curatat.
    Am ajuns de râsu’ lumii si cu (o parte din) diplomele românesti.


Lasă un răspuns către Victor Anulează răspunsul

Categorii