Povestea ţânţarilor

Am stat şi m-am gândit bine dacă să intru în corul celor care susţin măsura Ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, împotriva Universităţii Spiru Haret sau al celor care o huiduie. Până la urmă am zis că voi vorbi într-un alt post despre educaţie.
Ei, dar ce face Geoană? O trage de urechi pe Abramburica, cea care după tot felul de reforme ameţite în Educaţie a avut, în sfârşit, curajul să dezlege calul de la gard, pentru că nu s-a sfătuit cu partidul să vadă dacă aduce sau nu voturi. Şi când au văzut că peste 100.000 de voturi plus familiile acestora încep să se scurgă, au zis „săracii copii, cum le puteţi face aşa ceva după atâţia ani de trudă şi stres?“, când de fapt ei nu dau doi bani pe aceşti copii. Ei nu sunt decât carne electorală. Toţi suntem carne electorală băgată la alimentara Afrindia. Mi-e greaţă. De aceea cred că alegerile electorale nu fac decât să schimbe nişte ţânţari cu alţii.
În loc să vorbesc despre cum vor face Vanghelie şi baronii locali „lumină“ într-o problemă legată de învăţământ, mai bine vă spun o poveste de-a buncii mele după un fapt real.

Undeva prin zona Galaţi – Brăila, înainte de cel de-al doilea război mondial, într-un sat a fost prins un hoţ de către săteni. Aceştia au vrut să-l omoare în bătaie, dar un bătrân de-al satului a zis că mai bine îl leagă de un copac din zona mlaştinilor din apropierea satului şi, dacă scapă cu viaţă după sângele pierdut în urma pişcăturilor ţânţarilor, atunci poate fi lăsat liber. Zis şi făcut, ca în poveştile lui Creangă :D.
Seara, în timp ce se întorcea acasă, un pescar l-a văzut pe hoţ legat de copac şi acoperit de o puzderie de ţânţari. Hoţul stătea nemişcat.
– Ia uite, săracul, e mâncat de ţanţari şi nici măcar nu-i poate goni. Ia să te scap eu de ei.
– Nu, nu! Lasă-i aşa!
– Cum aşa, eşti nebun?
– Păi acum se odihnesc. Dacă tu îi goneşti, vor veni alţii flămânzi.

Nu lăsa moartea să te găsească stând!