Bunica avea o sită pe care o folosea la cernutul fasolei de gărgăriţe. În final, alegea boabele întregi de cele cu găuri. Multe boabe erau atât de găurite încât nu rămâneau decât cojile din ele, aşa că nu merita efortul de a le mai pune la fiert. Dar multe boabe cu 1-2 găuri ajungeau în oală, iar eu, în naivitatea mea de copil, o întrebam de ce le pune la fiert la un loc cu cele întregi, căci doar erau imperfecte. Iar ea îmi răspundea aşa cum putea numai un ţăran trecut printr-o viaţă plină de muncă ce i-a exacerbat pragmatismul: N-ari ni’c. În burtă nu se bagă de seamă.
Şi atunci când am început să mă gândesc la candidaţii la preşedinţie imediat mi-a venit această imagine în minte pentru că, oricât de promiţători ar fi sau de multe ar promite, odată ajunşi în „burta“ guvernării, toţi se comportă la fel.
Vreau să fac o evaluare a „găurilor“ fiecărui candidat după aspectul, acţiunile şi discursurile acestora aşa cum poate un simplu cetăţean să perceapă şi să înţeleagă (nu e vorba de nici o analiză politică aşa că îmi asum riscul unor opinii modeste).
Traian Băsescu
Este într-adevăr cel mai jucător preşedinte de după Revoluţie. Dovada este numărul mare de declaraţii publice oficiale cu un caracter acuzator. Cele mai multe au fost la adresa premierului Tăriceanu pentru că a refuzat în iulie 2005 să îşi mai dea demisia pentru a lăsa loc alegerilor anticipate. Cele mai multe atacuri au fost lansate la adresa directă a acestuia şi a unor membri ai cabinetului. Justificările au fost de la celebrele bileţele până la aservirea grupurilor de interese. Declaraţiile au fost spuse pentru a pune presiune asupra Executivului, cu care era mereu în conflict, dar fără vreo intenţie finală în favoarea justiţiei. Drept dovadă faptul că, deşi procurorul general al României şi al DNA sunt numiţi de preşedinte, ceea ce reprezintă o bună pârghie, în final nu am avut decât show-ul penibil al dosarului Caltaboş, şi acela construit pe baza unor înregistrări ilegale.
De aceea cred că a fost mai mult o intenţie de manipulare atunci când a exercitat presiuni în scop personal decât în folosul justiţiei.
Alte declaraţii oficiale importante au fost cele legate de reformarea alegerii parlamentarilor, de la liste la uninominal, şi reducerea numărului de camere şi parlamentari. Dacă sunt sau nu oportune, nu discutăm acum. Organizarea referendumului pentru votul uninominal a coincis cu alegerile europarlamentare din 2007, iar cel pentru reducerea numărului de parlamentari se suprapune cu alegerile prezidenţiale din 2009. Coincidenţele sunt prea mari pentru a nu crede că e vorba de o preluare a suportului popular pentru cele două referendumuri în favoarea PDL şi a lui Băsescu. Este şi aceasta o formă de manipulare. Porbabil că orice alt preşedinte ar fi făcut la fel, dar asta nu e o scuză.
Mai nou, avem criză politică. Traian Băsescu a primit o propunere de premier din partea unei majorităţi parlamentare, ce-i drept de moment şi nesigură pe termen lung (eu chiar o văd ca pe o struţocămilă), dar o propunere legitimă în ochii oamenilor prin proiectele pe care Klaus Johannis a reuşit să le pună în practică. Un prim refuz de desemnare a acestuia nu e deloc scandalos. Jocul politic îl permite, iar Constituţia i-a oferit Parlamentului prilejul de a-i da vot negativ cabinetului Croitoru. Face parte din democraţie.
Dar un al doilea refuz vehement poate indica un orgoliu poate prea mare pentru o situaţie dificilă în care se află ţara. Până la urmă, varianta Johannis putea fi parazitată din punct de vedere electoral şi de Băsescu aşa cum au făcut-o Antonescu şi Geoană. Viclenia politică nu i-ar fi lipsit preşedintelui. Ştia el cum s-o întoarcă în favoarea lui. Dar văd, mai degrabă, jocul orgoliilor, al celui care vrea cu orice preţ să se impună. Ar putea fi chiar şi o uşoară paranoia din frica de a pierde puterea.
În mod normal, fiecare om are o doză de şefie şi de manie a conducerii (uneori de păpuşar), dar la puţini se intensifică atât de mult când respectivii ajung în funcţii de conducere. Am observat astfel de exacerbări ale orgoliului în timpul serviciului militar, când simpli tineri, care erau ţărani sau muncitori în viaţa de zi cu zi, erau numiţi în funcţii de conducere a unei grupe de oameni sau a unui pluton şi brusc egoul lor creştea în volum.
Pentru mine, Traian Băsescu a irosit o şansă enormă de a rămâne în istoria recentă a ţării, mai ales că am avut parte de dezamăgirea CDR din 1996-2000. În plus, acesta a dat un sens contrar conceptului de preşedinte-jucător (pe care-l susţin în continuare deoarece cultura politică dă un rol destul de important preşedintelui şi nu cred că această funcţie ar trebuie să aibă doar valoare formală, aşa cum nici nu cred că e potrivită o putere mai mare decât dă în prezent Constituţia). Şi astfel, ideea de preşedinte-jucător ar putea trezi pe viitor reticenţă. „Iar preşedinte-jucător, dom’le? Am mai avut unul şi a fost o nebunie.“
Un alt semn al eşecului este dat de aceeaşi retorică a discursului din 2004: corupţia, lupta împotriva grupurilor de interese, reformarea şi modernizarea României, eliminarea stării de normalitate din vremea lui Iliescu etc.
Băsescu a fost ferm în acuzaţiile de corupţie la adresa partidelor, cu excepţia PDL-ului, iar pe mine, ca simplu cetăţean, asta mă face să cred că preşedintele nu e bine intenţionat în lupta împotriva corupţiei indiferent de culoarea politică. A acuzat baroneala din PSD la alegerile din 2004, iar apoi a promovat politicieni de carton ca Udrea, Videanu, Ridzi sau Plăcintă.
Puţinele lucruri pe care le apreciez sunt condamnarea comunismului şi semnarea legii de acces şi deconspirare a Securităţii (deşi cu jumătăţi de măsură şi cu efecte care încă se lasă aşteptate).
Crin Antonescu
Dintre toţi candidaţii, văd poziţia lui ca fiind cea mai ingrată. Norocul lui este că nu o conştientizează decât foarte puţin. Exceptând ultimul an, Antonescu vine după o guvernare de patru ani de către propriul partid (până în aprilie 2007 alături de PD) în care economia a crescut, dar pe bază de credite, de privatizări celebre, BCR, Ford, marii distribuitori de utilităţi, gaze, energie electrică etc. Apropo, unde sunt banii de la aceste privatizări?
În schimb, sistemul medical nu s-a reformat, acesta pierzând anual mii de medici şi asistente medicale, sistemul educaţional nu s-a reformat, ajungând să avem mastodonţi stat în stat gen Spiru Haret, Justiţia nu s-a reformat, sistemul ajungând la decizii din ce în ce mai aberante, codurile penale şi civile nu au fost schimbate (abia în 2009 au fost schimbate), CORUPŢIA a crescut în continuare, banii publici s-au evaporat cu o viteză tot mai mare fără efecte concrete în infrastructurile de drumuri, canalizare etc., aparatul administrativ a crescut enorm fără a se eficientiza, de unde şi cheltuielile bugetare tot mai mari, osul la treabă pentru fondurile de preaderare şi aderare tot nu s-a pus (drept dovadă faptul că acum încă ne mai chinuim să facem proiecte şi să recuperăm banii preaderare după aproape trei ani de la integrare, deşi o parte din creşterea numărului de bugetari a fost justificată chiar cu nevoia de personal pentru fondurile europene). Sistemul de salarizare nu a fost făcut unitar, ajungându-se ca unii să câştige într-o lună cât alţii în cinci ani pentru că Executivul a dat mereu câte o ordonanţă pentru creşterea salariilor şi sporurilor pentru diverse categorii, sistemul de pensii nu a fost reformat, cunoscând aceleaşi aberaţii ca la salarii, iar acum ne chinuim să le ponderăm pentru că legea nu permite anularea unui drept deja acordat (chiar dacă acel drept a fost aberant sau chiar ilegal).
Dumnezeule! Priviţi ce listă avem aici! Mi-e mi-ar fi ruşine dacă aş candida cu un astfel de trecut recent. Ce mai poţi promite după astfel de irealizări?
Ok, Antonescu nu a făcut parte din acel guvern şi a venit la preşedinţia PNL abia în martie 2009. Totuşi, e vorba de acelaşi partid, de aceiaşi membri şi de o responsabilitate pe care Antonescu trebuie să şi-o asume.
A venit cu propunerea Johannis ca premier, o propunere de lăudat, dar pe care o promovează în toate deplasările electorale din ţară ca pe propria realizare, ca pe un gospodar care a muncit în numele PNL. Ce pot eu să înţeleg de aici? Că nu mai există în partidul său oameni demni de funcţia de premier? Se pune problema că era nevoie de propunerea unui independent. Bun, dar în campania electorală trebuie să te lauzi cu ce are partidul.
Din punctul de vedere al discursului, vine cu acelaşi tip de retorică şi acuzaţii, cu aceeaşi promisiune că dacă este dat jos Băsescu va curge lapte şi miere (aşa cum promitea Băsescu în cazul lui Iliescu şi Năstase) şi că i-ar prefera în locul lui pe Vadim sau Becali (aici se vede aceeaşi luptă pentru putere şi nu pentru principii).
De asemenea, limbajul folosit în discursuri e tot mai specific mahalalelor. Mie, ca cetăţean, toate acestea nu-mi inspiră nimic serios în spatele candidatului Antonescu şi în nici un caz bun-simţ, aşa cum pozează.
Nu lăsa moartea să te găsească stând!
P.S. Mâine, următorii candidaţi.